Cum să faci un text să fie viu?

Am citit multe lucrări de licență și de disertație pline de propoziții corecte, dar fără viață în ele. Textul era mort. 

Cum se recunoaște un text mort?

Un text mort se recunoaște ușor.

1. Subiectele propozițiilor sunt noțiuni abstracte.

2. Verbele stau la diateza pasivă sau reflexivă

3. Textul este depersonalizat, ca un deșert în care călătorul- în cazul nostru cititorul, merge mii de kilometri fără să întâlnească vreun om, vreo firmă, vreo cifră. 

Care e problema cu textele moarte?

Un asemenea text este greu de parcurs, greu de înțeles și greu de învățat. Mintea oamenilor operează anevoios cu noțiuni abstracte. Cel mai grav este însă că, ca orice cadavru, textul mort miroase urât, pute. Pute a AI.

Vestea bună este că orice text mort poate fi înviat. Iată cum.

Cum învii un text mort?

1. Dă textului un subiect viu

Regula de bază: subiectul propoziției să fie o persoană sau o organizație, nu un substantiv abstract. În loc de „Prezentul capitol realizează o sinteză a literaturii de specialitate”, scrie „În acest capitol am realizat sinteza literaturii de specialitate”. Autorul lucrării ești tu, ia asumă-ți ceea ce ai făcut. Când textul nu este despre tine, caută persoanele din spatele acțiunii: managerii de marketing, cercetătorii domeniului, firmele, clienții. „Folosind teoria, cercetătorii înțeleg mai bine comportamentul consumatorilor” este o propoziție vie; „teoria extinde cadrul de înțelegere a comportamentului” este una moartă. Când textul arată că „cineva... face ceva...”, cititorul înțelege imediat.

2. Folosește diateza activă

Nu pasivă, nu reflexivă. Un text mort zice că „Interviurile au fost realizate” iar eu mă întreb „de către cine?” Nu ar fi mai bine „Am realizat interviurile”? Adică eu, autorul, cercetătorul, studentul, eminentul, eu am realizat interviurile. Eu cu mânuța mea, cu ideile mele, cu timpul meu, cu know how-ul meu. Eu, Io, subsemnatul. Nu-i așa, textul a prins viață. 

Aceeași regulă pentru „datele au fost anonimizate”, care devine „(eu) am anonimizat datele”. 

Evită și diateza reflexivă de tipul „trebuie să...”, gen „trebuie se facă”: în locul ei, numește persoana sau rolul responsabil. Nu „trebuie făcută analiza”, ci „responsabilul de marketing analizează” sau „managerul va face analiza”. Verbul activ, cu un subiect concret, este sursa de viață a textului viu.

3. Paragrafe scurte, idei clare, cuvinte cheie evidențiate

Un paragraf susține o idee. Paragraful nu trebuie să fie lung, iar ideea trebuie să fie clară în interiorul său. Pot exista paragrafe care continuă un paragraf anterior, detaliind sau nuanțând ideea, dar fiecare rămâne concentrat pe câte o singură idee. Ideea sau cuvintele cheie din interiorul paragrafului merită scoase în evidență cu bold sau...cu o culoare. Lucrarea academică rămâne mai degrabă sobră, dar câteva accente bine plasate ajută cititorul să navigheze.

4. Cifre, date, fapte, nume

Un alt mod de a învia textul: prin elementele concrete. Cifre, date, fapte, nume de persoane, de firme, de locuri, de țări. Nu este totuna „generația Z” în general și „generația Z din România anului 2026”. Contextualizarea aduce deja un element de viață. Dacă lucrarea are un studiu de caz la o firmă, cititorul vrea să întâlnească oameni: pe Popescu și pe Ionescu, fie cu nume și prenume, fie cu rolul lor, de exemplu, „directorul de marketing a decis…”. O lucrare în care nu apare niciun om este o lucrare despre nimeni, nimic, nicăieri.

5. Textele generate de AI trebuie înviate

Alo, eiaiul nu doar că e permis, e chiar indicat. Doar că... inteligența artificială este ca un cuțit foarte ascuțit: dacă nu ai grijă când îl folosești, riști să îți tai câte un deget, Doamne ferește și apără!!!

Textele pe care AI-ul ți le întoarce sunt, de regulă, gata moarte: corecte, generale, abstracte, fără context și fără oameni. Este okay să le folosești ca punct de plecare, ca o sursă dar treaba ta este să le dai viață: reformulezi, extragi esențialul, contextualizezi. Aduci textul în România, în anul tău, în cazul tău concret. Un alt semn sigur de text nedigerat este și titlul prea „colorat”, spectaculos, care pe mine mă face să ridic o sprânceană: What? Ce? Poftim? Cum ai zis? 

Nu uita, titlurile unei lucrări academice sunt mai degrabă sobre.

Fii atent aicea!

Deschide orice pagină din lucrarea ta, citește un paragraf random și pune-ți trei întrebări: cine face ce în acest paragraf? Verbele, sunt ele la diateza activă? Există aici măcar un element concret, fie ea o cifră, un nume, un loc, un an? 

Dacă răspunsul este de trei ori „nu”, ai găsit un text mort. Ți-ai băgat mortul în casă, cum se spune.

Învie-l! Dă-i un subiect uman, pune un verb la diateza activă, adaugă un fapt concret. 

Dar de ce să îl învii? 

În primul rând, tu însuți vei înțelege mai multe din propriul tău text. În sfârșit!

În al doilea rând, cititorul, fie el membru al comisiei, coleg sau șef, oricine ar fi îți va mulțumi. 

Îți va pune niște bani în cont, vei vedea!